Ineu - schi de tura

Vineri seara reusim sa ne strangem trei oameni hotarati sa incercam zapada de pe Valea Vinului: Voichita, Vlad si subsemnatul. Aranjam cumva schiurile si rucsacii, este destul de frig. Ne gandim putin l-a salamul de biscuiti pe care Voichita l-a pregatit ca de obicei cu mult drag, dar care, in valtoarea evenimentelor a ramas acasa la ea. Este trecut de ora 19 si ne grabim. Ajungem tarziu in noapte la Valea Vinului; spre saua Curatel traseul este prietenos. Facem abstractie de intrarea pe vale care este plina de gheta si apa. In curand putem sa alunecam pe schiuri si deplasarea se face cursiv. Urmam varianta de iarna.

O scurta masa ne improspateaza puterile; la iesirea in culme ne intampina vantul rece. Ne miscam iute, simtim parca cum refugiul din sa se apropie de noi. Pe la ora trei (miez de noapte) trecem pragul Curatel-ului. Doi iubitori ai muntelui erau in fata noastra cu circa 3-4 ore, cum urma sa aflam repede. Mai placuta a fost intalnirea cand ne-am dat seama ca ne "intalnisem" in aceasta toamna in Fagaras; ei pe Dragus, noi pe Zanoaga. Ne urmariseram reciproc din priviri si aparate foto. Apoi ne-am "re-intalnit" pe alpinet. Mergand pe schiuri admiram frumusetea urmelor simetrice pe care le-au lasat cei doi, Vlad si Tibi. Ne gandeam la ei ca la echipa de sprijin si chiar asa a fost; ne-au intampinat cu o camera incalzita, supa calda, apa etc.

A doua zi facem strategia de atac: pana pe Ineu. Se arata o zi superba, soarele se ridica pe cer, vizibilitatea este excelenta.

Atacam panta de deasupra refugiului; in scurt timp acesta ramane in urma.

Ne revedem din nou cu frumusetile acestor muntii numiti, pe merit, "Fagarasii Transilvaniei".

In curand facem cunostiinta si cu vantul rece ca gheata care ne aminteste de legile muntelui.

Ne va insoti pe marea parte a urcarii noastre, pentru a se opri odata cu punctul culminant al calatoriei noastre. Prima echipa - Vlad si Tibi.

In orice directie intorci privirea, razele soarelui scalda in lumini mirifice versantii plini de zapada ai Muntilor Rodnei.

Versantul este in mare parte acoperit cu gheata. Este greu de urcat cu schiurile. Prima echipa urca la coltari, pe la jumatatea drumului Voichita si Vlad gasesc un loc de popas pentru schiuri. Desi le mai iau si in spate, eu insist sa le duc cu mine, cu gandul la panta frumoasa de sub Ineu.

Varful nu se lasa mult asteptat; calatoria a fost frumoasa, vantul a sculptat si el putin in fetele noastre. Ma gandesc la partea buna a lucrurilor; e prima data in acest sezon rece cand am sa schimb rapid mai multe straturi de celule de pe nas. De obicei primele ingheturi le aveam la degetele mainilor. "Descalec" si urc cu atentie ultima lungime.

In curand ajung si ceilalti.

Imbratisez cu drag crucea simbol de pe varf.

Despre coborare ce as putea spune; gheata ma supune la eforturi uriase uneori, este o alunecare dura, dar plina de bucurie. Doua, trei portiuni scurte in care trebuie sa trec la bocanc. Multe derapaje controlate; ici colo un popas pentru o gura de ceai cald si ceva dulciuri.

Seara ne strangem la gura sobei; din pacate echipa de sprijin se retrage catre casa (din motive obiective). Povestim in timp ce-si strang echipamentul. Ne facem planuri de viitor. Ii petrec pana in fata refugiului pentru a le imortaliza plecarea.

Duminica dimineata soarele ne intampina cu drag.

Pornim pe picior in jos. Ajungem la indicatorul traseului de iarna de unde incep drumul de tractor. Panta este superba, alunecam la vale foarte placut.

Ne-au incetinit (pe unii i-au aruncat de tot, cel putin in cazul meu) doar bolovanii care isi fac aparitia in partea de jos. Ne luptam inca o data cu marea de apa si gheata.

Pe vale este destul de frig; ne grabim sa ajungem la soare. Un scurt popas langa borcut-ul de la marginea drumului sa ne improspatam fortele cu putina mancare si lichide calde. Spre seara ajungem acasa obositi, dar cu inimile pline de bucurie. Multumim, inca o data, Muntelui pentru gratia sa.

Povestea in imagini by Sancra.

Sureanu

In ultima vreme multa lume are cate ceva de facut prin Sureanu; cine nu are isi face. Asa ne-am trezit si noi sambata dimineata in drum spre lacul Oasa. Cum drumul nu e tocmai scurt si somnul de dimineata dulce (ne mai oprim pe unde simtim chemarea), ajungem destul de tarziu in Luncile Prigoanei. Ceasul bun face sa intalnim o masina care tocmai cobora si conform spuselor celor panicati din masina..."drumul este blocat pe mai multi km". A fost doar un semn (se puteau parcurge multi km din drum, ce-i drept incepeau sa vina la vale cei care au urcat pe partie de dimineata si doua masini trec foarte greu una de cealalata), numai bine sa luam la picior schiurile de tura si sa amanam vizita domeniului schiabil. La drum numai voie buna...

Dupa o urcare de circa 8km, ajungem la baza partiilor intr-un moment foarte prielnic; toata lumea se grabeste la vale, este liniste. Profit de ocazie, oricum luasem un avans considerabil si "ma arunc" pana in varful partiei. Scot rapid focile, pun frontala si fac o prima coborare bucurandu-ma de linistea noptii si farmecul muntelui. Ne intalnim cu totii la baza partiei. La intorcere drumul este putin mai placut, in special o portiune de 3-4 km in care am alunecat foarte frumos.
A doua zi, urcam dis de dimineata si prindem ziua in care teleschiurile au functionat perfect. Ne bucuram de momentele in care putem socializa (sa vedem partea pozitiva). Muntele a fost in general acoperit in ceata; au fost momente in care doar intuiam unde este partia, auzeai oamenii strigand unii la altii, desi nu vedeai pe nimeni.

Cele cateva momente de claritate au multumit cu siguranta pe orice iubitor al naturii si au dezvaluit ochilor nostri, pentru inca o data, maretia muntilor acestor pamanturi.

La Tancul Mare

Dimineata incepe cu un amestec de ceata si tot ce se ascunde in spatele ei. Soarele se lupta cu putere si isi face simtita prezenta. Epoca digitala ne ajuta sa comunicam rapid si in scurt timp plec la drum; ii culeg pe Voichita si Vlad si ne pomenim in Cheile Tureni. Ceata, frig... noroc cu Soarele care se lupta de zor.

Ajungem la tancuri, trecem pe sub peretele grotei si ne oprim la tancul mare, in partea superioara. Incercam sa profitam la maxim de razele de soare care au incalzit stanca.

Batalia dintre foc si apa este aprinsa; cheile-martor tacut-fumega.

Se lasa seara, plecam multumiti catre casa. A fost o zi minunata pe care am petrecut-o impreuna, in mijlocul naturii.

Perspectiva by Sancra.

Primul contact cu stanca 2010

O noua zi "de iarna" cu peste zece grade (cu plus) isi face simtita prezenta. In ton cu sezonul, am plecat spre Cheile Tureni. La intrare in sat se intregeste echipajul - Cristi, insotit de cel mai tanar aspirat CAR UNIV. Cluj, Iulia. Cristi e in forma maxima, Iulia este foarte cuminte desi primii dintisori inmuguresc din gingii. Hotaram sa ne plimbam in jurul Cheilor, eu aleg o scurtatura pe care pusesem ochii de mai demult. Cobor pe langa popa pana la parau, si trec pe malul opus. Brana Aeriana ramane in urma, parca stie ca va avea parte de vizitatori astazi.

Muchia pe care doream sa urc incepe de la nivelul paraului cu o zona umeda napadita de vegetatie. Pe alocuri petece de zapada. Cu grija imi croiesc drum catre in sus.

Sunt luat in vizor...?

Traseul este pitoresc si ofera puncte de belvedere asupra zonelor adiacente. Stanca este destul de curata si iesirea se face pe platou. Pe vreme buna traseul nu prezinta dificultati tehnice. Farmecul consta in a urma matematic muchia, in caz de necesitate "zonele fierbinti" pot fi ocolite usor sub creasta. De la parau pana in platou 45'.

Pe cand ne incheiam circuitul -fiecare pe traseul favorit- Mihaela si Mihai se pregateau de primul contact cu stanca din acest an; de ce sa nu-i insotesc si eu? Pana la asfintitul soarelui ne-am bucurat la umbra Branei Aeriene.